Milioane de euro, datorie la ministerul Muncii: de ce au dat bugetarii statul în judecată și au câștigat
În cazul în care erai curios de încă un motiv pentru care nu se schimbă absolut nimic la ministerul Municii, ministrul Raluca Turcan a atras atenția asupra unei datorii de câteva milioane de euro pe care ”a moștenit-o”.
De când a atras atenția asupra sporurilor extraordinare plătite către bugetari, Raluca Turcan continuă să atragă atenția asupra motivelor pentru care, pur și simplu, nu poate să-și facă treaba. Unul dintre motive este legat de o datorie de aproximativ două milioane de lei care a trebuit achitată către bugetarii care au dat în judecată instituția ministerului pe care Turcan îl conduce.
Cele două milioane de lei reprezintă recuperări salariale pe care angajații le-au câștigat în instanță. Turcan a arătat că există situaţii în care, din cauza diferenţelor de încadrare şi a inechităţilor din legea salarizării, statul plăteşte recuperări salariale chiar şi de 10.000 de euro pe an pentru un singur angajat din sistemul public care obţine în instanţă aceste drepturi, potrivit News.ro.
„Avem în sistemul public de salarizare nişe inechităţi crase, nişte dezechilibre uriaşe, soldate cu costuri din banii publici care se resimt în fiecare an pentru că orice inechitate în sistemul public de salarizare a condus la procese în justiţie, recuperări salariale, plăţi din urmă. Şi vă dau doar exemplul ministerului pe care îl conduc: în momentul în care am intrat în mandat a trebuit să plătim două milioane de lei recuperări salariale pentru salariile unor angajaţi din minister care au câştigat în instanţă. Prima întrebare care mi s-a adresat a fost: «ce facem, le plătim?» Şi zic: «e decizie definitivă a instanţei, nu putem să ne jucăm». Şi lucrul acesta s-a întâmplat peste tot în sistemul public de salarizare”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Digi 24.
Problemele pleacă de la faptul că există angajați cu aceeași funcție, același nivel de pregătire și diferențe salariale de până la 2000 de lei. Diferențele se pot sesiza în instituții similare sau identice din județe diferite, iar pentru că salariile ajung să fie divulgate, devin brusc subiect de proces. Conform ministrului, în situaţii de acest gen recuperările salariale pentru un angajat costă 5.000 de euro pe an sau chiar 10.000 de euro pe an pentru un singur angajat care primeşte salariu diferenţiat în administraţia publică.